Emilian Hulubei, noi detalii despre jucătorii ale căror contracte expiră pe 30 iunie! Ce se întâmplă cu Cristi Bălgrădean

Emilian Hulubei, noi detalii despre jucătorii ale căror contracte expiră pe 30 iunie! Ce se întâmplă cu Cristi Bălgrădean
  • Publicat:
  • Actualizat:

Emilian Hulubei, președintele AFAN, a vorbit despre situația actuală a jucătorilor din Liga 1 și contractele acestora.

În cazul jucătorilor ale căror contracte expiră la data de 30 iunie 2020, Emilian Hulubei asigură că cele mai multe cluburi au luat inițiativa de a prelungi înțelegerile până la finalul actualului sezon și chiar și pentru stagiunea viitoare în unele situații.

„Marea majoritate a echipelor deja au pornit negocierile cu jucătorii. În mare parte, jucătorii s-au înțeles cu cluburile și au reușit să semneze acte adiționale pentru prelungirea contractelor. Mai sunt câțiva jucători care probabil vor semna și ei. Noi am reușit împreună cu FRF și LPF să creăm cadrul legal pentru a se putea acest lucru, pentru că, în mod normal, nu se mai puteau prelungi contractele cu o lună. Am modificat astfel încât orice club și jucator care vrea să prelungească până la ultimul meci, o poate face, dar de comun acord”, a spus Emilian Hulubei, la Digi Sport.

Cristi Bălgrădean mai are de așteptat până să meargă la CFR Cluj

În cazul jucătorilor care au semnat deja cu o altă echipă, Emilian Hulubei aruncă mingea în terenul reprezentanților noului club al fotbaliștilor. Aceștia trebuie să fie de acord cu prelungirea înțelegerii cu fosta echipă până la finalul campionatului. În caz contrar, jucătorii nu pot juca la niciuna dintre cele două echipe.

Aici este cazul lui Cristi Bălgrădean, jucător care a semnat cu CFR Cluj, echipă la care este așteptat după încheierea actualului sezon. FCSB îi poate prelungi contractul portarului, dacă ardelenii sunt de acord.

„Dacă clubul e de acord, dacă părțile sunt de acord, se poate face prelungirea până la finalul sezonului competitional”, a confirmat Emilian Hulubei.

Mingea e în terenul Federației Române de Fotbal

Potrivit spuselor lui Emilian Hulubei, Federația Română de Fotbal trebuie să întocmească un protocol pentru relaxarea măsurilor de siguranță, pe care să îl prezinte Ministerului Tineretului și Sportului, pentru ca echipele să își poată relua pregătirea, în efectiv complet, iar ulterior meciurile din Liga 1 să se poată relua.

„Am avut o colaborare destul de bună cu LPF, încercăm să avem în continuare și cu FRF, pentru că ei s-au închis un pic și nu au mai dat nimic spre noi. Facem si noi tot posibilul să se reia campionatul în condiții sigure. E constituită o comisie în cadrul MTS, care încearcă să răspundă cererilor sportului în momentul actual. Prima ședință a avut loc marți. S-a ajuns la concluzia că trebuie prezentate niște materiale din partea FRF, legate de relaxarea protocolului.

Acest lucru ar însemna ca antrenamentele să se desfășoare în efectiv complet, mai devreme de 1 iunie. Și ar însemna ca echipele să își poată face un program colectiv de antrenamente și să își aranjeze niște meciuri amicale”, a mai spus Emilian Hulubei.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×